Colegiul Naţional "Bogdan Petriceicu Hasdeu", Buzău

4 profesori din Hasdeu nominalizaţi în campania ”Profesorii cu care Buzăul se mândrește”

2011-12-29T01:03:00.000+02:00

În urma nominalizărilor făcute de cititori pe site-ul buzău.adevarul.ro,redactia „Adevărul", împreună cu un juriu de specialitate, a stabilitlista finală a dascălilor care intră în cursa pentru „Top 5 profesori cu careBuzăul se mândreşte".

Începând de astăzi, timp de douăsăptămâni, puteţi consulta lista finaliştilor şi puteţi să vă spuneţi părereadespre dascălii nominalizaţi.

Aceştia sunt:

- Ştefan Stănescu,profesor de muzică, Liceul Pedagogic

- Nicuşor Tănase,profesor de muzică, Liceul Pedagogic

- Bogdan Enescu, profesor de matematică, Colegiul NaționalB.P. Hasdeu

- Ioan Vlădoiu,profesor de matematică, Școala Cislău

- Gabriela Matiu, profesor de limba română, ColegiulNațional B.P. Hasdeu

- Paul Androne,profesor de română, Liceul Pedagogic

- AdrianaPietrăreanu, profesor de limbi străine, Colegiul Economic

- Constantin Ciurea, profesor de fizică, Colegiul NaționalB.P. Hasdeu

- Amelia Cojocea,profesor de psihologie, Liceul Pedagogic

- Cezar Dumbravă, profesor de chimie, Colegiul NaționalB.P. Hasdeu

Criteriile care au stat la bazanominalizărilor sunt:

Reputaţie şi integritate. Ţinecont de cât de cunoscut este profesorul pe plan local, pentru faptele sale buneşi pentru dăruirea sa în relaţia cu elevii! Este cunoscut drept „făuritorul deolimpici"? A combătut abandonul şcolar? Atunci merită nominalizat! Trebuiesă fie un bun gospodar, un pedagog destoinic şi un exemplu de moralitate.

CV-ul profesorului. Studiileaprofundate, activităţile extraşcolare, cursurile de specializare, cărţilepublicate şi premiile obţinute pentru efortul depus ar trebui să constituiebile albe pentru dascălul nominalizat!

Inovaţie şi cercetare. Dacă acontribuit la inovarea metodelor de predare în şcoală, dacă a făcut meditaţiicu elevii, dacă este membru în vreo comisie de cercetare ori a făcut proiecteprin care a reuşit să doteze şcoală cu logistică performantă, înseamnă cămerită să fie nominalizat!

Pe 11 ianuarie se va da startvot, după care veţi afla poveştile de viaţă ale finaliştilor.

Sursa articolului: adevarul.ro

România mea – ţara controverselor

2011-10-30T10:35:00.001+02:00

Am citit zilele trecute un eseu scris de Gina Camelia Roman,o elevă a Liceului Teoretic “Alexandru Vlahuţă” din Vaslui, în cadrulconcursului de eseuri care a avut ca temă “Româniamea – ţara controverselor”. Cred că e benefic ca fiecare dintre noi să îlcitească şi să conştientizeze cât de mult avem nevoie de astfel de copii caresă pună punctul pe i şi să spună lucrurilor pe nume, referitor la stareasocietăţii româneşti de azi:

Mi se spune că sunt uncopil îndrǎzneţ aflat pe treptele maturizǎrii… Frumoasă caracterizare… Mă simtcuprinsă de un vârtej analitic şi mă gândesc că aş putea sǎ decupez scurtefragmente de viaţă autentic românească, într-o dimineaţă frumoasă de vară. Decomun acord cu gândurile mele, mai ridic odatǎ binoclul şi privesc în zarepentru a da frâu liber vocii interioare. Astfel, privesc la România, aceastǎţarǎ teribil de simplǎ şi frumoasǎ, trecutǎ adesea prin focurile unor rǎzboaie,despre care am învăţat la istorie că nu au fost întotdeauna ale ei, aclamatǎ şiblamată, şi oacheşǎ, cu oameni care visează să trăiască în altă ţară. Iluzoriu?Nu ştiu ce să zic de la înălţimea celor 17 ani ai mei…

Este ţara mea, ţarǎscǎpatǎ din mânǎ ce se îndreaptǎ spre un declinul sadic creat de propriilementalitǎţi? Ar fi absurd sǎ pun aceste cuvinte pe umerii numelui de România?Nu, eu nu sunt în mǎsurǎ sǎ învinuiesc ţara pentru nimic ci doar sǎ atragatenţia cǎtre „umilul” megieş român.

Este cert faptul cǎîntr-o zi voi putea pǎrǎsi aceastǎ ţarǎ… Privesc, stagnez dar nu, stingher caun fobist aflat în faţa propriei uşi fǎrǎ cheie… Cutez a-mi părăsi ţara şi aîncepe viaţa într-o ţarǎ perfectǎ? Este România o ţară perfectă? Cum ar arăta oţară perfectă, cu oameni perfecţi? România este locul unde am crescut, amîmpǎrţit bucurie, tristeţe, am învǎţat sǎ iubesc, sǎ dau frâu liberimaginaţiei, sǎ cred în forţele proprii, sǎ mǎ exprim, sǎ ajut, sǎ cautrǎspunsuri, sa ignor, sǎ sper ca într-o zi eu cu un grup de oameni asemeni mievom putea pune baze solide într-o ţarǎ ierarhic magnifică, iar spectacolulproastei imagini va înceta.

Mă simt prinsǎ înmrejele ţării care, cu o ultimă sforţare, încearcă să mă ademenească prinmasivele ei înzǎpezite iarna, prin adierea florilor de primavarǎ, cu aerul eide fecioară adormitǎ de bogǎţia verii şi dezmierdată de o bǎtrânǎ toamnǎtârzie, traversată dinspre vest spre est de zonele întinse decâmpie cultivatǎcu sapa şi cu calul, de oameni care s-au chinuit să-şi dea un rost proprieivieţi. Purtǎm cu noi veacul frumuseţii, a dorului de drumeţii, a munciiobositoare de la câmp care nu curge parcă prin vene deşi glasul biroului şi ora7 pândeşte perfid… De undeva, din inima ţării se aude tulburător imnul înculorile sfinte de curcubeu, tricolor al unui popor ce pe zi ce trece uitǎ sǎtrǎiascǎ, având un cult al acumulării de traume. Probleme sau pǎreri tardive,puse faţǎ în faţǎ cu românul, se aud ca dintr-o crevasă: avem facilitǎţiinsuficiente, fonduri inexistente, tinere talente distruse de piţipoance cu sexappeal, faptul cǎ pentru clasa politicǎ suntem simple instrumente de vot cupropuneri indecente, dacă indecenţă înseamnă echivalenţa vot – peşte congelat,cǎ noi deşi nu avem suficiente case… construim monumente, cǎ bunele maniere para se gǎsi la intelectuali sau în aparenţǎ la cei cu portofele nepurtate înbuzunar, presiuni cǎ la capǎtul sǎrǎciei se aflǎ viaţa, clubul, luxul. Cumpliteste faptul cǎ fiecare dintre noi avem idealuri şi sentimente, suntem oîntreagǎ naţiune ce ne cǎutam valori şi încă îndrăznim să sperăm că vom trăi oviaţǎ care sǎ nu se transforme în tipul de hranǎ fǎrǎ condiment.

Aş vrea să cred că,orice curs vor lua lucrurile, România este în noi, totul ţine de noi,redresarea ţine de noi, că le suntem datori celor care au luptat de veacuripentru fiecare palmă de pamânt. Aş vrea să se trezească în noi spiritul civicşi să ne gândim că nu am putea privi altfel România decât locul unde copiiisunt învǎţaţi sǎ vorbeascǎ româneşte, sunt educaţi şi purtaţi de mânǎ îngrǎdiniţe, apoi la şcoalǎ.

Dacǎ m-ar întrebacineva de unde sunt, cu siguranţǎ aş şti sǎ rǎspund: din Vaslui, de pe o stradǎanume, locuiesc într-un bloc, fost gri, actualmente colorat fǎrǎ nicio noimǎ,colţ cu maneaua vecinului de la parter şi cu bormaşina celui de la 3 care spargeşi meştereşte de cel puţin un an. Mǎ uit în oglindǎ analitic, cred cǎ arǎtbine, pǎrul îmi cam face figuri, dar deja nu-l mai iau în seamǎ. Cobor scǎrileprudent, mi-e teamǎ sǎ nu alunec, a spǎlat proaspǎt femeia noastrǎ de serviciu.La capǎtul culoarului deja zǎresc aceleaşi siluete, vecinii mei care ascultǎmuzicǎ pusǎ în casǎ de afarǎ. Încerc să-i ignor, aşa cum ignor şi replica defiecare zi a mamei, mama nu se poate abţine sǎ nu exclame „Ce dracu or faceǎştia toatǎ ziua în faţa blocului? Alţii de vârsta lor au şi copii. Mai târziuîţi dau în cap pentru o bucatǎ de pâine!” În naivitatea ei, speră… să nu ajungşi eu ca ei.

Înaintez spre ieşireadin scarǎ. Vali, un urecheat ciudat, mǎ salutǎ zâmbind cu gura plinǎ deseminţe. Schiţez un zâmbet, mǎ mai întreabǎ ceva, dar nu mai aud ce, nici numai doresc sǎ aflu, dar le simt privirea fix pe fundul meu. Brusc, mǎ întrebdacǎ vreunul o fi avut în viaţa lui emoţii la românǎ, sau s-o fi strǎduit lamatematicǎ. Îmi vine un gând şi mai ciudat în minte. Cum or fi arǎtat când eraubebeluşi, moi şi pufoşi. Ce aşteptǎri o fi având de la ei nişte mǎmicinedormite? Unde, pe ce scarǎ a societǎţii ar trebui sǎ-i aşez? Sunt scursuri,sunt plevuşcă? Or fi, dar sunt români, la fel ca şi mine! Asta nu pot ignora.Ce şanse primesc ei şi de la cine? Ce şanse primesc eu şi de la cine? Prinurmare, eu am un reper, eu cea dintr-o familie obişnuitǎ, ei – din familii lafel de obişnuite, ca şi mine! Lǎsati de capul lor, au alte repere… Eu, de pestrada X, din blocul X ca şi ei, eu din Vaslui, ca şi ei, eu din România ca şiei… Din România mea şi din România lor…

Mergând spre şcoalǎ,mǎ gândesc brusc la ce aş vrea sǎ mǎ fac când voi fi mare. Mesajele primitesunt cel puţin bulversante: „Şcoala româneascǎ scoate tâmpiţi”! Oi fi şi euunul dintre ei? Cu siguranţǎ! „Medicii din România sunt cei mai slabi dinEuropa, şi e la modǎ sǎ te tratezi în strǎinǎtate”… Toate fetele de vârsta meavor sǎ se facǎ modele sau… nu ştiu… Ceva care sǎ le aducǎ mulţi bani şi faimǎ.

Îmi atrage brusc, deodatǎ,atenţia un afiş de publicitate rupt. Încǎ se mai observǎ zâmbetul „ca pentrupozǎ” al celui care promitea ca şi alţii… marea cu sarea! Mǎ întreb, n-o fi şiel un produs al şcolii româneşti. Dacǎ da, avem acelaşi numitor comun, eu şi cudomnul din afişe, suntem tâmpiţi. De ce aş vota un tâmpit?

Drumul cǎtre şcoalǎ eun spectacol cotidian. Îmi propun mereu sǎ vǎd ceva, o pǎrticicǎ din ţara asta.In acest moment vǎd o femeie cǎrând o sacoşe, însoţitǎ de soţul care fumeazǎ oţigarǎ… şi simt brusc că nu mai vreau să mă gândesc la nimic…

Concursurile precum cel de faţă, “România mea – ţaracontroverselor”, scot la iveală gândurile tinerilor care mai târziu o să preiafrâiele societăţii (în ziua de azi sunt ţinute de oameni de o calitateîndoielnică). E important să-i ascultăm, să-i înţelegem şi, mai ales, săînvăţăm de la ei cum putem găsi soluţii la unele din marile probleme aleRomâniei.

Oare la Haşdeu se organizează astfel de concursuri? :) Sperdin tot sufletul că da.

Changing Education Paradigms

2011-08-13T17:43:00.001+03:00

Am văzut zilele trecute un scurt film despre educaţie, marca RSAnimate, care cred că ar fi pe placul multora. Este inspirat dintr-un discurs al lui Sir Ken Robinson, om despre care merită să căutaţi mai multe informaţii. Deasemenea, RSAnimate este un channel de pe Youtube unde cu siguranţă veţi găsi multe alte astfel de filme cel puţin la fel de interesante. Vizionare plăcută!

Nicolae Done

2011-08-06T09:11:00.002+03:00

Un articol mai vechi, din Adevărul din 2008, despre Nicolae Done, haşdeean care a terminat Harvard. Unul din cei mulţi care ne fac să fim mândri că am trecut prin curtea Colegiului Naţional Bogdan Petriceicu Haşdeu. Lectură plăcută!

“Nicolae Done are 22 de ani şi e student în anul IV la Harvard University. Nicu zice că şi-a făcut mulţi prieteni în State, dar că nimic nu poate înlocui amintirile de-acasă. "În România am devenit ceea ce sunt, şi cu bune şi cu rele".

Carte de vizită

Nicolae Done are 22 de ani şi e student în anul IV la Harvard, unde studiază Biochimia şi Politicile sistemelor de sănăte. Olimpic naţional şi internaţional la chimie, Nicu a ajuns la universitatea americană în 2005, venind de la Colegiul Naţional "Bogdan Petriceicu Hasdeu" din Buzău.

În laboratorul de la Harvard Medical School, buzoianul studiază un antibiotic nou, care promite să combată infecţiile rezistente la antibioticele cunoscute până acum. Pe lângă activitatea academică, Nicu este şi trezorierul asociaţiei studenţilor români din universitate - Harvard Romanian Association.

Cum anume te-ai adaptat la universitate, la o lume nouă?

În general, nu am avut probleme foarte mari de adaptare. Cunoşteam limba foarte bine şi pot să zic că eram deja "îmbibat" cu modul de viaţă şi cultura americană din filmele de la TV. A contat, însă, foarte mult şi faptul că aici toată lumea e prietenoasă şi deschisă la diversitate.

Chiar de la început, foarte mulţi studenţi erau dornici să mă cunoască şi gata să mă ajute cu orice. Din punct de vedere academic, a fost puţin greu în primul an, pentru că aici se predă cu totul altfel faţă de România. Însă, odată ce am intrat în ritm, nu au fost probleme.

Îţi aminteşti în ce zi ai ajuns în State? Emoţii?

Am ajuns în State cu două săptămâni înainte de începerea şcolii, pe 3 septembrie 2005, pentru programul de adaptare şi familiarizare rezervat studenţilor din anul I, aşa-zişii "freshmen". Nu era prima data când zburam cu avionul, însă trebuie să recunosc că aveam ceva emoţii pentru că ştiam că urmă să înceapă o nouă etapă din viaţa mea şi că urma să fiu cu adevărat pe cont propriu, departe de părinţi, rude şi prieteni.

Ţin minte însă cât de feerică mi s-a părut priveliştea din Harvard Yard seara, cu clădirile vechi din cărămidă roşie şi luminile care se vedeau şters prin ceaţă de septembrie. Emoţiile s-au transformat atunci într-o stare ciudată de exaltare.

Cine te-a aşteptat la aeroport?

Am fost aşteptat la aeroport de "familia gazdă", o familie din zonă cu care am fost pus în legătură printr-un program de schimb cultural, care constă în conectarea studenţilor internaţionali cu familii care se oferă voluntare. Gazdele mele, un cuplu de aproape 40 de ani, s-au dovedit foarte prietenoase şi amabile.

Primele zile în campus cum au fost?

În primele zile a fost puţin dificil, mai ales am avut parte şi de un ghinion mare: compania aeriană cu care am venit mi-a rătăcit bagajele, adică cele două genţi în care îmi împachetasem practic toate lucrurile esenţiale: haine, articole de toaletă, etc. Norocul meu a fost că familia gazdă m-a ajutat împrumutându-mi mai multe lucruri şi, pe lângă asta, sunând zilnic la compania aeriană şi insistând să mi se returneze bagajele. În cele din urmă, cele două genţi mi-au fost găsite şi trimise, însă abia după două săptămâni de aşteptare destul de frustrante.

Unde anume te-ai cazat?

La Harvard, majoritatea studenţilor locuiesc în campus. Toţi studenţii din primul an locuiesc în Harvard Yard, probabil cel mai pitoresc spaţiu din întreaga universitate, aflat în centrul istoric şi geografic al campusului. Colegul meu de cameră din anul I era american cu părinţi imigranţi chinezi. Ne-am înţeles de minune, dovadă că şi până acum am rămas colegi de cameră şi suntem foarte buni prieteni.

Cum erau camera şi căminul?

În primul an am avut o cameră dublă imensă. Îmi aduc aminte că trimiteam poze prietenilor de acasă şi nu le venea să creadă că stăm doar două persoane în ea. Căminele de la Harvard nu se compară cu căminele din România.

Chiar dacă sunt şi cămine mai vechi, există cel puţin un standard de mobilă (pat, dulap, raft de cărţi, birou), spaţiul, în general, este de ajuns, iar băile sunt curăţate periodic. La Harvard, există de la camere simple până la apartamente de 7-8 persoane. Similar, sunt camere cu băi proprii (în general, în căminele mai noi) după cum sunt şi dormitoare unde o baie mai mare este împărţită de 3-4 camere (în căminele vechi).

Tu ai avut un job în campus? Facea parte din înţelegerea cu universitatea?

Eu am bursă completă de la Harvard, dar bursă completă înseamnă că-mi sunt acoperiţi 46.000 $ pe an din 50.000 $, iar de restul pot face împrumuturi cu dobândă minimă la universitate sau pot lucra în campus. Slujbe sunt din plin, foarte diverse şi flexibile.

Studenţii internaţionali nu pot lucra decât în campus, însă nu e nicio problemă cu găsitul unei slujbe. De când sunt aici, am lucrat ca vânzător la un magazin de suveniruri, ca arbitru de fotbal pentru meciurile din campus, ca meditator de chimie pentru alţi studenţi, ca şi consultant educaţional la centrul pentru îmbunătăţirea educaţiei al universităţii, şi am avut şi multe alte slujbe mai mici.

Cum ai reuşit să-i găseşti pe ceilalţi români de-acolo?

Imediat cum am aflat că sunt admis la Harvard, în aprilie 2005, am fost sunat de studenţii români de acolo şi felicitat. Acesta a fost primul contact oficial cu ei, deşi pe unii îi mai ştiam din ţară, de când îmi pregăteam aplicaţia. Alex Radu mi-a fost "mentor" în primul an şi am ţinut legătura cu el încă din vară. Apoi, când am ajuns la Harvard, am făcut cunoştinţă cu ceilalţi români la prima întâlnire cu ei.

M-am înscris în în asociaţie pentru că voiam să interacţionez cu alţi români, să vorbesc română măcar din când în când şi să cunosc oameni care au trecut la un moment dat prin ce treceam eu şi care puteau să îmi dea sfaturi pe care nici un american n-ar fi putut să mi le dea.

Astăzi sunt trezorier al Harvard Romanian Association, ceea ce înseamnă că mă ocup de finanţele asociaţiei: aplic pentru granturi, menţin un buget, scriu raporturi cu cheltuielile asociaţiei. La Harvard sunt două organizaţii ale românilor: Harvard Romanian Association este asociaţia undergrazilor, iar Romanian Graduate Club este asociaţia studenţilor graduate.

Dorului de casă cum i-ai făcut faţă?

Eu pot să zic că m-am adaptat foarte bine, fiind din fire deschis la locuri şi oameni noi. Cea mai grea perioadă a fost, însă, în primul an, prin luna noiembrie, când toată euforia noilor experienţe se mai estompase, volumul de lucru era maxim la şcoală, iar eu eram extrem de nerăbdător să ajung acasă de Sărbători. În perioada respectivă, eram puţin melancolic. Tot ce voiam era să îmi termin temele, să dau şi ultimele parţiale şi să iau primul avion spre casă.

Cu mâncarea cum te-ai obişnuit?

Recunosc că eram puţin îngrijorat la început în privinţa mâncării. Prietenii începuseră şi ei să mă tachineze şi-mi spuneau: "Parcă vedem că te îngraşi până de Crăciun, să nu cumva să mănânci numai mâncare de la McDonald's!"

Însă totul a fost foarte bine, având în vedere că la Harvard există un sistem de cantine ("dining halls") unde se oferă studenţilor trei mese calde pe zi şi chiar dacă mâncarea este mai gustoasă în unele zile decât în altele există o diversitate de mâncăruri de unde studenţii pot alege.

Există întotdeauna un bar de salate cu legume proaspete, fructe din belşug, precum şi un grill de unde se pot comanda diverse preprate, aşa că dacă meniul principal din ziua respectivă nu îmi este pe plac, am întotdeauna o alternativă.

Ai încercat să găseşti şi mâncare care seamănă cu cea românească?

În zona Cambridge/Boston, nu există restaurante româneşti, însă există un magazin rusesc de unde facem cumpărăturile pentru petrecerile românilor, ca să aducem puţin din gustul mâncărurilor româneşti. Acolo se găsesc, de pildă, murături.

Limba română pe unde poţi sa o vorbeşti?

În general, la întâlnirile şi evenimentele cu români, sau la telefon/pe Skype, cu cei de acasă.

Acasă, cât de des te duci?

În general, ajung acasă de două ori pe an, de Sărbători, şi apoi câteva săptămâni vara. Pe lângă mici cadouri pentru apropiaţi, îmi iau minimul necesar ca să supravieţuiesc în perioada respectivă.

De ce anume ţi-e cel mai dor? Ce îţi lipseşte din România?

Cel mai mult îmi lipsesc familia, prietenii şi sentimentul că sunt "acasă". În România am crescut, am devenit ceea ce sunt, şi cu bune, şi cu rele, acolo mă simt în largul meu. Deşi mi-am făcut foarte mulţi prieteni şi în State şi mă simt foarte bine, nimic nu poate înlocui amintirile din România şi relaţiile pe care le-am legat acolo.

Ai putea să rămâi pentru totdeauna în State? Ce-ţi place, ce nu-ţi place?

Nu ştiu încă dacă aş putea să rămân pentru totdeauna, dar posibilitatea există. Îmi place faptul că oamenii sunt în general mult mai amabili şi prietenoşi în viaţa de zi cu zi şi faptul că majoritatea bunurilor materiale sunt mai uşor de găsit şi mai ieftine.

Ce nu-mi place... poate faptul că oamenii nu mă înţeleg la fel ca acasă şi că sunt diferenţe subtile de cultură care câteodată cântăresc enorm. Mă gândesc să rămân în State cel puţin câţiva ani după ce termin studiile, ca să câştig experienţă de muncă, şi apoi sunt şanse mai mari să mă întorc, însă va depinde de posibilităţile existente la momentul respectiv în România.

Nicu Done, despre Harvard Romanian Association

Asociatia studenţilor români la Harvard s-a format ca să promoveze cultura şi limba română în campus şi să ofere românilor de la Harvard şi, în general, din zona Boston/Cambridge, un sprijin departe de casă.

În fiecare an, studenţii proaspăt admişi sunt sunaţi de noi oficial imediat după admitere (în luna aprilie) şi sunt felicitaţi. Acesta este de cele mai multe ori primul lor contact cu studenţii de la Harvard şi, mai mult, cu studenţii români de la Harvard.

Apoi, fiecăruia dintre ei îi este desemnat <> , adică un student din an mai mare care se oferă să răspundă diverselor întrebări pe care le-ar putea avea despre orice subiect legat de viaţa din campus.

În felul acesta, păstrăm legătura cu ei pe timpul verii, iar când vin în State în septembrie ne e mai uşor să spargem gheaţa, să-i cunoaştem şi să-i integrăm în comunitatea românilor. Primul eveniment - un picnic în campusul MIT - are loc în septembrie, aşa ca sunt în contact direct cu noi foarte devreme.

Ce tip de evenimente aţi organizat pe parcursul timpului?

Organizăm mai multe tipuri de evenimente: brunch-uri bisăptămânale, unde românii mănâncă împreună şi discută într-o atmosferă lejeră şi prietenească, seri de film românesc, în general organizate cam la o lună, unde studenţii vizionează un film românesc bun (dar nu numai, frecvent sunt şi filme internaţionale), beau un ceai, şi se mai destind după o zi ocupată, petreceri, organizate o dată pe semestru, cu muzică, dans, mâncare şi băutură gratuite.

Care e evenimentul de care sunteţi cel mai mândri?

Petrecerea de Paşti este cel mai bine organizat eveniment din cursul unui an şi atunci sunt prezenţi şi cei mai mulţi studenţi români. Studenţii se adună şi gătesc cu o zi înainte, un meniu cât mai apropiat de cel tradiţional românesc: cozonaci, drob, salată de boeuf, sarmale, mămăligă, ouă roşii şi multe altele.

Responsabilităţile sunt împărţite în funcţie de abilităţile culinare ale fiecăruia şi, în general, totul decurge foarte bine. Apoi, în seara de Înviere, se organizează o călătorie cu maşinile la biserica ortodoxă din zonă, pentru a asista la slujbă, urmând ca în seara de duminică să se ia cina festivă - un adevărat ospăţ.

Sunt însă şi evenimente culturale sau politice care s-au organizat şi care au avut succes, spre exemplu vizita doamnei Monica Macovei, când a avut loc o discuţie despre evenimentele politice din primăvara anului 2007, sau o prezentare şi un recital cu traducerile în engleză ale poeziilor lui Mihai Eminescu susţinut de Adrian George Săhlean.

Mi-amintesc şi că pe 1 Decembrie 2006, de ziua naţională a României, a avut loc o discuţie organizată împreună cu asociaţia studenţilor bulgari despre integrarea României şi Bulgariei în Uniunea Europeană. Invitaţi au fost consulii de onoare ai României şi Bulgariei în Boston.

Câţi studenţi români sunt în organizaţie?

În anul universitar 2007-2008, erau înscrişi în asociaţie 20 de studenţi din colegiu. Spun din colegiu pentru că mai există şi studenţii români la master sau doctorat, care au un club al lor, cu care colaborăm, însă, la organizarea de evenimente.

Cel mai mult îmi lipsesc familia, prietenii şi sentimentul că sunt "acasă". Mă gândesc să rămân în State cel puţin câţiva ani după ce termin studiile, ca să câştig experienţă de muncă”

“Era mai bine înainte”

2011-05-01T12:32:00.001+03:00

Într-un articol din Adevărul se dezbate o problemă destul de actuală: jumătate din elevii români cred că şcoala era mai bună pe vremea lui Ceauşescu. Eu cred că argumente există destule şi pro şi contra şi cred că nimeni nu e îndreptăţit să spună ca doar una din variante e corectă. Au fost aspecte bune ale învăţământului comunist, dar şi rele; aceeaşi situaţie este şi acum. Educaţia românească, se ştie, este într-un mare impas din care nu se ştie dacă şi când vom ieşi.

Cred că subiectul este pertinent în această comunitate a haşdeenilor din două motive: unu, pentru că sunt sigur că trec pe-aici atât oameni care au făcut Haşdeul în comunism cât şi după schimbarea regimului. Şi doi, pentru că în articol este intervievat şi Dan Solcanu, actual profesor în Haşdeu. Dacă veţi citi articolul veţi întâlni şi pasajul în care el îşi exprimă opinia:

“Dănuţ Solcanu predă istoria la Colegiul Naţional „B.P. Hasdeu" din Buzău şi este îndrumător pentru elevii săi, care participă la concursul anual de istorie „Eustory". <<Este o problemă dacă avem un procent atât de mare al celor care spun că era mai bine în comunism. Nu aş zice că avem un «adversar» în părinţi. Cred că marea problemă este perioada de după comunism, fiindcă nostalgicii puri ai comunismului sunt relativ puţin numeroşi. Cei care creează aura aceasta în jurul comunismului judecă întotdeauna prin raportarea la prezent>>”

Povestea asta cu diferenţele dintre comunism şi post-comunism îmi aduce aminte de acel articol al lui Pleşu, parcă exact aşa se numea, “Era mai bine înainte”:

“Demonul Nostalgiei. Instinctul general uman de a recupera trecutul, orice trecut, ca pe o valoare tezaurizabilă. Răul devine în amintire vag euforizant. Dramatic câtă vreme e actual, el devine pentru memorie epic şi liric. Spitalizaţii îşi povestesc cu un fel de tandreţe masochistă spitalizarea, soldaţii în termen cei mai nevrotici îşi povestesc cu delicii armata, puşcăriaşii vorbesc de puşcărie ca de o culminaţie a performanţei lor existenţiale. În sfârşit "a fi făcut războiul" e, pentru veterani, după decenii, o zonă de roz tineresc, o mângâiere postumă. A suferi e un coşmar, dar a fi suferit e un capital de duioşie...Până la un punct, evoluţia aceasta e sănătoasă. Ea face trecutul suportabil, închide rănile. Dar dacă efectul e monumentalizarea trecutului, legitimarea lui, suntem în plină derivă.
Vreau să spun prin aceasta că astăzi totul e în regulă? Nu. Multe nu sunt în regulă. Dar asta nu înseamnă că, aflaţi în convalescenţă, trebuie să jinduim după boală şi că, printr-un abuz al nerăbdării, avem dreptul să pargurgem cu o viteză iraţională intervalul dintre speranţă şi dezamăgire. Acum, lumea românească e plină de rele. Dar înainte era o lume a Răului. Iar Răul e viclean: viclenia lui esenţială e să te convingă că moartea e o formă de ordine, că somnul e o garanţie de securitate, că orizontala oferă stabilităţi pe care verticalitatea nici nu le visează. A spune acum că "era mai bine înainte" e a prefera unitatea de monolit a Răului relelor multiplicate cu care ne confruntăm. Înseamnă a te ticăloşi. Şi tocmai acesta e lucrul cel mai întristător. Căci sub imperiul Răului găseam cu toţii argumente ale solidarităţii, ale efortului gratuit, ale speranţei...În vreme ce acum suntem divizaţi, "ideologizaţi", sceptici, îndârjiţi, infectaţi de un virus războinic. Că nu era mai bine înainte sunt sigur. Dar mă întreb uneori dacă noi, fiecare în parte şi toţi laolaltă, nu eram mai buni decât suntem acum..."

Din nou premiaţi

2011-04-30T12:19:00.002+03:00

Haşdeenii sunt prin definiţie olimpici. Încă o reuşită a Haşdeului, aşa cum reiese şi din următorul articol din Adevărul de azi:

“Şcolarii din Buzău s-au întors de la concursuri naţionale cu zeci de premii şi menţiuni speciale. După ce s-au pregătit intens, 50 de elevi au obţinut diplome pentru rezultate foarte bune obţinute în competiţiile cu şcolari din toată ţara.

Cele mai multe premii au fost obţinute de elevii Colegiul Naţional B.P Hasdeu, 33 de distincţii, dintre care patru premii speciale, trei premii întâi, patru premii doi, două premii de locul trei, 18 menţiuni şi două menţiuni spciale.

Colegiul Mihai Eminescu a obţinut un premiu special şi un loc întâi, precum şi câte două premii pentru al doilea şi al treilea loc. Şi elevii Grupului Şcolar C.N Neniţescu s-au întors acasă cu un premiu întâi şi două menţiuni.

Cele mai mari premii au fost obţinute la ştiinţele umaniste, limba română şi limba latină fiind în preferinţele elevilor buzoieni. Tradiţia rezultatelor bune obţinute la matematică se menţine şi în acest an, elevii de la Hasdeu obţinând şase diplome.”

Sursa: Adevărul.ro, secţiunea Buzău - http://www.adevarul.ro/locale/buzau/Elevii_buzoieni-pe_podium_la_olimpiadele_nationale_0_471553268.html

Întâlnirea promoţiei 1986

2011-04-30T12:11:00.000+03:00

Am văzut pe site-ul oficial al Colegiului Hasdeu că în mai, mai precis în ziua de 21, are loc întâlnirea promoţiei absolvenţilor din 1986; am considerat aşadar util să anunţ şi aici:

“Pe 21 mai 2011 va avea loc intalnirea promotiei 1986 din Colegiul "B. P. Hasdeu". Cei interesati sunt rugati sa ia legatura cu Martin Elena Liliana (mar_elena_tea@yahoo.com) pentru detalii.”

“Long time no see”

2011-04-27T12:48:00.001+03:00

Din păcate timpul întotdeauna prea scurt nu mi-a mai permis să întreţin acest blog, să postez sau să-l îmbunătăţesc; însă promit să revin şi să continui ideea bună pe care am început-o atunci când am înfiinţat acest blog. Între timp însă am încercat să strâng într-un singur loc pe cel mai popular site de socializare, Facebook, cât mai mulţi haşdeeni - http://www.facebook.com/hasdeeni.

Singura activitate de acolo este momentan realizată de mine prin postarea unor articole, ştiri, informaţii culese de pe internet care au tangenţă cu Liceul Haşdeu sau cu valorile buzoiene în general. Am primit un feedback pozitiv pentru activitatea de acolo, ceea ce mă motivează să merg mai departe şi să încerc, pe cât posibil, să realizez o modalitate prin care haşdeenii de pretutindeni şi din toate timpurile să interacţioneze, să se regăsească şi să restabilească legăturile pe care le aveau în timpul liceului.

Peste puţin timp numărul celor care vizualizează activitatea de pe Facebook va atinge cifra 1000, semn că haşdeenii sunt activi pe internet. Mai multe persoane m-au întrebat cum pot da de foşti colegi de liceu; şi n-am reuşit să le dau un răspuns 100% corect din cauză că nu există un site cu adevărat util în a păstra legătura cu foştii colegi. Există, bineînţeles, tentative de site-uri care au încercat, însă după părerea mea au eşuat pentru că nu oferă şi structurează informaţii clare, de care ai nevoie, sunt pline de reclame inutile şi enervante, funcţionează prost şi, mai ales, care pun la îndoială confidenţialitatea datelor personale.

Poate însă mă înşel şi nu am găsit eu acel site specializat pe socializarea între foşti colegi de liceu care chiar nu dezamăgeşte; în acest caz sunt deschis la sugestii, informaţii, linkuri şi păreri. Cunoaşteţi şi alte locuri, în afară de grupurile de Yahoo sau Facebook, în care haşdeenii interacţionează? Aveţi cunoştinţă de vreun site bun, eficace, în care haşdeenii pot interacţiona virtual? Dacă nu, n-ar fi frumos să ni-l creăm? :)

Absolvire BP Haşdeu 2010

2010-06-20T02:49:00.002+03:00

Salutare!
Am făcut rost de câteva fotografii de la absolvirea de anul acesta de la Haşdeu. M-am gândit să le împart cu voi:

Deasemenea, dacă doriţi poze de la absolvirea de la liceul Eminescu găsiţi câteva aici:
http://www.eminescubuzau.ro/wp/stiri/festivitatea-de-absolvire-2010/

Dan Alexe, un haşdeean cu performanţe în filmul documentar mondial

2010-04-08T09:21:00.004+03:00

    Am găsit pe grupul Buzău de pe Yahoo următoarele informaţii despre Dan Alexe, absolvent al Haşdeului:

„Dan Alexe e un nume in filmul documentar european.

S-a nascut la Cochirleanca si a urmat liceul Hasdeu la Buzau.
Apoi a urmat Literele la Iasi.
A plecat din tara pentru o colaborare in Suedia, inca dinainte de 1989.
Nu s-a mai intors.
A ajuns corespondent la Europa Libera.
Intrat in lumea presei europene, a devenit cineast.
Si la ora actuala face filme documentare, si are succes.
A facut filme in zone si vremuri fierbinti, in Afghanistan si Iugoslavia.

Iata doar cateva linkuri:

http://www.cotidianul.ro/dan_alexe_a_cistigat_marele_premiu_la_astra_film_fest_din_sibiu-34739.html
http://www.filme.ro/Stiri-Filme.ro/Iubitii-Domnului-documentar-de-referinta-semnat-de-Dan-Alexe.html
http://www.realitatea.net/dan-alexe--romii---o-problema-europeana_283356.html

Nu sunt complet obiectiv scriind aceste lucruri, fiindca Dan Alexe a
fost prietenul meu din copilarie.
Dar, din motive pe care numai liceul Hasdeu le stie, Dan Alexe inca nu
figureaza in lista hasdeenilor cu performante deosebite.”

    Dacă mai aveţi informaţii despre haşdeeni care merită titlul de „haşdeean cu performanţe deosebite” postaţi un comentariu.

    Numai bine!

Are loc întâlnirea de 15 de ani a promoţiei 1995

2010-03-20T07:38:00.000+02:00

Are loc întâlnirea de 20 de ani a promoţiei 1990

2010-03-20T07:36:00.000+02:00

Ajutaţi-l pe Daniel Răduţă

2010-03-02T20:58:00.002+02:00

Sunt sigur că aţi auzit de Daniel Răduţă – omul care a decis să lupte cu leucemia. Dacă încă nu ştiţi povestea lui puteţi să o citiţi pe siteul său personal, www.danielraduta.ro. Poate şi mai puţini ştiu că Daniel este unul dintre noi – un hasdeean. A absolvit în 2000.

Licitaţiile de pe siteul său se vor încheia sâmbătă însă sunt multe alte moduri prin care îl puteţi ajuta.

Fotograful de la J

2009-11-28T09:34:00.002+02:00

    Fotografii nu ies bine în poze. Serios!
    Mă uitam acum câteva zile la pozele de la absolvire. Am dat de unele în care era şi domnul Mâncu. Speriat de bombe, cum ar zice doamna Crăsnaru ?
    Domnul Mâncu ştie să fotografieze, se pricepe şi ştim toţi asta. Însă nu ştie să stea de cealaltă parte a aparatului de fotografiat. Probabil e în natura fotografului să stea doar acolo, în spatele aparatului, să se ocupe ca totul să iasă bine. Zâmbetele să fie adevărate, poza să iasă bine şi amintirea să rămână vie.

Elevi admişi la Haşdeu – 2009

2009-07-20T17:03:00.003+03:00

Aici aveţi lista cu elevii admişi la Colegiul Naţional B.P. Haşdeu din Buzău. Click aici pentru a downloada fisierul word.

Promoţia 1992. Anyone ?

2009-07-13T10:03:00.001+03:00

    Ce mai faceţi, măi dragilor ?

    Poate reuşesc şi eu să mai dau de voi, măi clasa a XII-a promoţia 1992!!
    Dacă vedeţi mesajul vă rog să-mi daţi de ştire!
    Mi-e dor de voi !
            Monica(monica_chitu@yahoo.com)

Generatia 1999 - 10 ani!

2009-02-16T08:56:00.005+02:00

     Postez un mesaj de la o absolventă din generaţia 1999:

     Salutare tuturor! Anul asta se implinesc 10 ani de la absolvire si m-a cuprins melancolia :) - observ ca in ultima vreme din ce in ce mai des -, asa ca va provoc la un exercitiu de aducere aminte a celor mai intense momente din timpul liceului. Spre exemplu emotia cu care ieseam la tabla la d-na Pavel ( lb.franceza ) sa conjugam la nesfarsit verbe scrise pe hartie si scoase la noroc din palaria dansei. A, va intrebati ce faceam vara? Pour les connaiseurs, d-na Pavel purta un astfel de accesoriu in orice anotimp, cred ca deja devenise instrument didactic :) Sau poate vi-l mai amintiti pe dl.Anghel ( lb.romana si rusa), care mi-a fost si diriginte in clasele V-VIII si de la care am prins gustul gramaticii limbii romane si al muzicii clasice (pentru cine nu stie, orele noastre de dirigentie se desfasurau in cabinetul de limba rusa ascultand pe fundal operele marilor compozitori). Si tot din perioada aceea mi-o amintesc pe d-na Ceuca (matematica) cum ne dadea 1000 de probleme ca tema pentru vacanta de vara. Da, da, o mie! Daca faceai 500, in prima zi a noului an te alegeai doar cu un 5 (eventual mai luai 1 punct in plus pentru redactare si asezarea in pagina) :) Memorabile sunt parcul liceului si cel din fata bisericii Banu, unde pe vremuri era locul de fumat al colegilor mai mari si pe unde mai arunca cate un ochi dl.Melnic sa mai prinda in fapt musteriii :)) Cat despre mine... am terminat la clasa a XII-a K (majoritate fete, ca eram la limbi straine), sunt casatorita, fara copii (momentan), locuiesc in Bucuresti si... IUBESC HASDEUL!
     Noela Zaharia, HR Coordinator at Mediaedge:cia

     Dacă se vor mai găsi haşdeeni ai promoţiei 1999... aici aveţi o fostă colegă :)
     Numai bine!

Dansurile populare ale generaţiei 2004 - 2008

2009-02-11T08:49:00.006+02:00

Tot Hasdeul ne-a văzut, toată lumea ne-a admirat, toţi ne-au lăudat... sperăm să vă placă şi vouă cele 40 de secunde înregistrate. Mulţumiri tuturor şi mai ales dirigintei noastre, doamna Dragomir Mariana (profa de fizică :) ). Sperăm că această tradiţie va merge mai departe şi că nimeni nu va uita niciodată să aprecieze adevărata valoare a poporului român.

      In încheiere adaug un mesaj primit de la o fostă absolventă a Hasdeului, Doina Ioniţă:

numele meu este Ionita Doina
am absolvit acest grozav liceu in 1974
am fost in prima clasa speciala de matematica
ideea acestui blog este excelenta!
locuiesc in Bucuresti
mi-ar face mare plcere sa-mi revad fostii colegi!
numai bine!

     Mulţumim, Doina, că eşti alături de noi. Cu siguranţă îţi vei găsi colegii, noi o să te ajutăm :)
     O zi frumoasă tuturor!

Prima întâlnire reală a haşdeenilor de pe LinkedIn

2009-02-01T15:29:00.010+02:00

Ideea deschiderii acestui blog mi-a venit după ce am descoperit pe diverse site-uri haşdeeni de prin întreaga lume care transmiteau salutări foştilor lor colegi de care nu mai ştiau nimic. Sunt sigur că toţi aceştia şi-ar dori să existe un loc unde să îi poată găsi pe toţi absolvenţii din generaţia lor. Şi nu numai pe ei, ci pe toţi haşdeenii, pentru că de fiecare dată când descoperim o persoană care a terminat Hasdeul ne bucurăm şi chiar realizăm că avem ceva în comun. Fiind îndrumaţi de aceeaşi categorie de profesori din judeţ şi anume cei mai buni, e normal ca altfel să-l priveşti şi să-l cunoşti pe cel de lângă tine.
Postez aici câteva mesaje exact aşa cum le-am găsit :

1.
Name: artemiza-tatiana chisca (fosta anghel)
Location: strasbourg, franta
Feedback: absolventa hasdeu, promotia 1983 ma bucur ca exista acest site; imi face placere sa regasesc numele celor din generatia mea si in general ale celor pentru care buzaul ramine orasul frumos al copilariei, tineretii, iar pentru unii si al maturitatii lor (si implinirilor); salutari tuturor!
2.
Name: Georgeta (Gina) Lawrence (Oprea)
Location: Minot North Dakota
Feedback: Salut, Sunt din Buzau si am absolvit liceul B.P.Hasdeu in 1992. Nu mai stiu aproape nimic despre colegii mei de liceu. M-as bucura sa aflu informatii despre ei.cu sinceritate, Gina
3.
Name: dan
Location:Vancouver, Canada
Feedback: Hi, Cineva din promotia Hasdeu 1979 clasa Popescu "G"?
4.
Name: Ramona Georgescu
Location: New London, CT, USA
Feedback: E minunat ca cineva incearca sa-i adune pe buzoienii raspanditi prin toata lumea. Keep up the good work! Bineinteles ca si eu am terminat la Hasdeu.
5.
Name: Dragos Hau
Location: California
Feedback: Asta a fost surpriza zilei, sa gasesc Buzaul meu de bastina pe web; e o pagina buna, daca am timp o sa va trimit niste sugestii, baieti. Dar pina una alta, daca stie cineva cum pot da de GABRIEL BALABAN (Hasdeu promotia 1991 ?), il rog sa-mi dea de veste. O zi buna la toti !
6.
Name: Ghetu Calin
Feedback: Mi/ar face o mare bucurie corespondenta cu fostii mei colegi de HASDEU sau alti concitadini raspanditi de soarta in cele patru colturi ale lumii. Calin Ghetu
7.
Name: Marian
Location: Bucuresti
Feedback: Va felicit pentru pagina realizata. Nu am vazut inca tot, dar ma grabesc sa va scriu pentru a va spune ca si eu sunt buzoian, am terminat Hasdeul in 1990, la clasa celebrului "Luleata". Daca vreunul dintre fostii mei colegi de liceu vede acest anunt, poate luam legatura pentru a mai afla noutati unii despre ceilalti. Poate chiar facem o intalnire de 10 ani. De asemenea, doresc sa conversez cu oricine are ceva de spus despre Buzau (orasul si judetul). Bafta si promit ca o sa revin. Marian.

Din păcate majoritatea adreselor de mail postate cu aceste mesaje nu mai sunt valide şi nu pot să dau de aceste persoane. Însă împreună poate o să reuşim să dăm nu numai de aceştia, ci şi de mulţi alţii. Mă bucur de faptul că se găsesc absolvenţi dispuşi să mă ajute cu acest blog... de fapt nici nu ma îndoiam de asta.
Vineri seară a avut loc prima întâlnire reală a unui grup de haşdeeni şi anume cei de pe grupul Hasdeu de pe www.linkedIn.com. Nu am fost mulţi prezenţi, doar 5 persoane din peste 100 de pe grup, însă e un început. Foarte mulţi sunt plecaţi în străinatate şi nu pot ajunge în ţară decît foarte rar. Locaţia stabilită iniţial a fost Carul cu Bere din București, însă datorită lipsei de locuri întâlnirea a avut loc la City Grill. A fost dificil până ne-am întâlnit cu toţii, mai ales că nu ne cunoşteam bine şi schimbarea locaţiei a avut loc pe ultima sută de metri, însă datorită lui Andrei Stanciu şi a laptopului său am aflat un număr de telefon şi totul s-a desfăşurat cu bine :) . Ne bazăm pe mai mulţi participanţi la întâlnirile viitoare şi sperăm că vom fi mai organizaţi (acesta este şi scopul blogului).
La revedere şi numai bine tuturor!

P.S.: Pentru cei care vor să mă ajute: orice material, poză, articol, povestioară despre Hasdeu si Haşdeeni este binevenită! Tot ceea ce credeţi că ar dori să ştie şi ceilalţi haşdeeni de la voi. Sau orice fel de promovare a acestui blog.

Bine aţi venit!

2009-01-30T08:40:00.003+02:00

      „Pentru ce, da’ pentru ce” acest blog ? Pentru voi, stimabililor, pentru toţi cei care aţi terminat Haşdeul şi care, sunt sigur, doriţi să păstraţi legătura cu foştii colegi, profesorii, diriginţii, prietenii alături de care v-aţi trăit anii de liceu. De ce un blog şi nu un grup de pe yahoo sau mai ştiu eu ce alt site de pe întreg internetul ăsta? Pentru că un blog este mult mai simplu de accesat decât orice grup de pe un site de care poate nu toată lumea ştie sau pe care trebuie nepărat să ai cont. Şi mai ales pentru că noi, haşdeenii, ştim să ne organizăm şi în alt fel decât restul altor comunităţi de acest fel, ştim să păstrăm legătura în „spiritul haşdeean”, aşa cum îl numea domnul Borcea Postelnicu, fostul director al Colegiului, şi mai ştim să formăm o mare familie, aceea a Haşdeenilor din toate timpurile şi de pretutindeni.

      Nu numai absolvenţi de Haşdeu aşteptăm aici, ci şi profesori, actuali elevi, aspiranţi la titlul de Haşdeean sau pur şi simplu curioşi. Cum era Haşdeul în trecut, cum este în prezent, cum credeţi că va fi, ce profesori v-au marcat plăcut (sau neplăcut :) ) existenţa şi drumul pe care l-aţi ales? Împărtăşiţi totul cu toţi ceilalţi.
      Putem să facem cunoştinţă aici precizând şi statutul nostru, anul absolvirii (după caz), ce profesori, colegi am avut. Poate îi găsim pe undeva şi-i atragem şi pe ei în comunitatea noastră :)
      Aştept nu numai prezenţa voastră aici, ci şi sugestii, recomandări, sfaturi... orice idee despre cum se poate desfăşura activitatea acestui blog. Comentariile vă stau la dispoziție.
      Să auzim numai de bine!